Decizia luată de Dan Nistor! Ce se întâmplă cu viitorul său la U Cluj și cu cariera lui după această hotărâre

Decizia luată de Dan Nistor! Ce se întâmplă cu viitorul său la U Cluj și cu cariera lui după această hotărâre
  • Publicat:

Dan Nistor, mijlocașul celor de la Universitatea Cluj, știe ce are de gând să facă după ce se va retrage din activitate.

Decizia luată de Dan Nistor! Ce se întâmplă cu viitorul său la U Cluj și cu cariera lui după această hotărâre

Dan Nistor intenționează să devină antrenor după retragerea din fotbal. Mijlocașul Universității Cluj a anunțat că deja a început să își depună actele în acest sens.

„Mi-am făcut anumite calcule ce va fi după cariera de fotbalist. Mi-am înaintat actele pentru carnetul de antrenor, în două săptămâni cred că vine, apoi o să încep să fac licențele, C-ul, B-ul, A-ul și așa mai departe.

M-am focusat să devin antrenor secund, cred că nu e așa mare presiune la început. Apoi, vom vedea cum te duce viața. Cu siguranță, la copii și juniori nu voi avea răbdarea necesară să antrenez, mai merg la fiul meu la antrenamente și nu…

(n.r. despre forma sa) Sper să nu mă opresc aici. N-am o echipă împotriva căruia să vreau să marchez. Am dat gol și Craiovei, și împotriva lui CFR și FCSB, sper să marchez și împotriva celor de la Dinamo. Dar, cu siguranță, nu mă voi bucura după gol

Sincer, băiatul meu mă motivează cel mai tare. Îl duc la școală, îl aduc și la stadion, îi place tare. Când nu voi mai putea fizic, o să ridic mâna și-mi pun ghetele în cui. Mă simt foarte bine și dacă n-o să am o accidentare foarte, foarte gravă, cred că mai pot evolua câțiva ani, doi-trei.

(n.r. îl compară pe Toni Petrea cu Sabău) Toni era un tip mai închis în el, nu prea se cobora la mintea noastră. Mister (Sabău) e mai aproape de noi, te ajută cu orice, inclusiv cu probleme pe care unii le au pe-acasă, ușa lui e deschisă 24 din 24. În mare parte, datorită lui se pronunță echipa cum se pronunță. Ne-a găsit locurile în teren, unde ne simțim cel mai bine”, a declarat Nistor pentru GSP.

Răzvan Lunga / Autor
Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV. A rupt contractul cu Imperiul leilor! Motivul care a dus la ruptura de PRO TV
EXCLUSIV. A rupt contractul cu Imperiul leilor! Motivul care a dus la ruptura de PRO TV
Darius Olaru și Florinel Coman, 14 milioane de euro! Își ”spulberă” competiția
Darius Olaru și Florinel Coman, 14 milioane de euro! Își ”spulberă” competiția
„Tu cauți” Cristina Ciobănașu, criticată pentru mesajul postat după nunta lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu! Ce au observat internauții?
„Tu cauți” Cristina Ciobănașu, criticată pentru mesajul postat după nunta lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu! Ce au observat internauții?
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Cum a dat jos Anastasia 78 de kilograme, în doar 9 luni. A slăbit de la 203 kg la 125 kg
Cum a dat jos Anastasia 78 de kilograme, în doar 9 luni. A slăbit de la 203 kg la 125…
Din ce face bani Monica Gabor în America. Irinel Columbeanu a dat-o de gol: „Nu mai are nicio afacere!”
Din ce face bani Monica Gabor în America. Irinel Columbeanu a dat-o de gol: „Nu mai are nicio afacere!”
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Motivul pentru care o femeie refuză să facă un gest absolut banal pentru noi toţi:
Motivul pentru care o femeie refuză să facă un gest absolut banal pentru noi toţi: "Judecați-mă cât vreți. Dacă mă…
Care e cea mai BOGATĂ țară din lume? Cei mai mulți CRED GREȘIT
Care e cea mai BOGATĂ țară din lume? Cei mai mulți CRED GREȘIT
Ajuns falit şi la azil, Irinel Columbeanu a spus cu ce se ocupă acum fosta lui soţie! Monica Gabor a renunţat la afaceri
Ajuns falit şi la azil, Irinel Columbeanu a spus cu ce se ocupă acum fosta lui soţie! Monica Gabor a…
BREAKING | A murit legenda lăutarilor din România!
BREAKING | A murit legenda lăutarilor din România!
O nouă BANCNOTĂ în circulație. A început să fie emisă chiar DE ASTĂZI, 5 iunie
O nouă BANCNOTĂ în circulație. A început să fie emisă chiar DE ASTĂZI, 5 iunie
Cutremurător! Ultimele cuvinte ale Patriziei, înainte de a fi luată de ape
Cutremurător! Ultimele cuvinte ale Patriziei, înainte de a fi luată de ape
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
God of War: Ragnarok sosește pe PC. Când va fi lansat și la ce preț
God of War: Ragnarok sosește pe PC. Când va fi lansat și la ce preț
Copii în comă alcoolică la spital: „Beau acasă și nu-i aduce nimeni la Urgențe. Bea și mama, bea și tata și li se pare o stare normală”
Copii în comă alcoolică la spital: „Beau acasă și nu-i aduce nimeni la Urgențe. Bea și mama, bea și tata…
Djokovic a decis să se opereze miercurea aceasta la Paris. Cât va lipsi
Djokovic a decis să se opereze miercurea aceasta la Paris. Cât va lipsi
Se anulează amenda dacă NU semnezi procesul verbal?
Se anulează amenda dacă NU semnezi procesul verbal?
Ana Baniciu a născut! Ea și soțul ei Edy Kovacs au devenit părinți pentru prima dată
Ana Baniciu a născut! Ea și soțul ei Edy Kovacs au devenit părinți pentru prima dată
×